27 august 2018
RowmaniaFEST va sta acest an sub semnul Centenarului Marii Unirii. Derulată între 31 august – 2 septembrie, a opta ediție a Festivalului va marca lansarea la apă, la Tulcea, a Flotilei România Centenar, al cărei parcurs internațional va continua cu Londra (8 septembrie) și București (21 – 23 septembrie).
Flotila este alcătuită din șase ambarcațiuni care reprezintă, simbolic, regiunile istorice care au revenit „acasă”, pe rând, în Anul Marii Uniri, respectiv: Basarabia (martie 1918), Bucovina (noiembrie 1918), Dobrogea (noiembrie 1918), Transilvania, Moldova, Țara Românească (1 decembrie 1918). Bărcile au fost construite la Tulcea, în atelierul Geneza, singurul din România care încă mai păstrează meșteșugul marangozeriei (construcția și reparația bărcilor tradiționale).
„Delta noastră, cu forma ei de inimă, colectează de fapt, prin intermediul Dunării, toate apele curgătoare din toate provinciile țării. Fiecare picătură de apă din râurile României ajunge la un moment dat în marea inimă verde a Deltei, înainte de vărsarea în mare. Flotila Centenar este mesajul nostru de unire, transmis din inimă, pe apă, din Tulcea către concetățenii noștri și către lumea întreagă. Salutul nostru pentru Marea Unire.” – Ivan Patzaichin
Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle este inițiat de Ivan Patzaichin și organizat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23. Partener principal: ALUM Tulcea. RowmaniaFEST este realizat împreună cu Primăria Municipiului Tulcea și Consiliul Județean Tulcea.
Festivalul va prezenta publicului tulcean Flotila Centenar, pe Faleza Dunării, iar manifestările încep de vineri dimineață la ora 9:00, la Mila 23, cu plecarea ambarcațiunii “Dobrogea”, care va porni în marș spre Tulcea, în amonte, cu un echipaj aflat sub comanda lui Ivan Patzaichin, secondat de Toma Simionov și marangozul Paul Vasiliu, constructorul Flotilei. Pentru a îi primi cum se cuvine, deținătorii de ambarcațiuni cu vâsle din Tulcea sunt invitați să coboare pe Dunăre, în jurul orei 18:00, să întâmpine ambarcațiunea, la ieșire Canal 36, și să vâslească alături de ea, în amonte, ultimele 2 mile ale călătoriei sale până la debarcaderul RowmaniaFEST. Este deja al treilea an în care invităm deținătorii de ambarcațiuni cu vâsle să participe la această defilare cu campioni, și sperăm că nu doar tulcenii vor răspunde chemării noastre!
Echipajul care va vâsli de dimineață până seara, cei aprox. 40 de km de la Mila 23 până la Tulcea, va fi cel care va intra în Competiția Tamisei, la Londra, pe 8 septembrie, unde va acoperi o distanță asemănătoare (22 mile marine), însă acolo cursa va fi mai puțin dificilă, pentru că se va vâsli în aval. Flotila România Centenar este o inițiativă a Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23, materializată cu contribuțiile Institutului Cultural Român, Primăriei Municipiului București, AFCN, Consiliului Județean Tulcea și TAROM, în parteneriat cu Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării.
Un moment special ROWmania va fi reîntâlnirea de la Tulcea dintre Ivan Patzaichin și vechiul său rival devenit bun prieten, canoistul maghiar Wichmann Tamás, care a împlinit 70 la începutul acestui an. Un mare sportiv, multiplu campion mondial și dublu medaliat la Jocurile Olimpice, acesta este o legendă a sportului în țara sa. Pentru context, Institutul Maghiar Balassi, partener de nădejde al Festivalului, prezintă expoziția foto Istoria canotajului maghiar.
Pe lângă concursurile de canotcă pe Dunăre și Lacul Ciuperca, Festivalul găzduiește din nou seri de film în Piața Civică: Acasă la tata (2015, r. Andrei Cohn, comedie) și România neîmblânzită (2018, r. Tom Barton-Humphreys, documentar).
Scena Rock’n’Row prezintă nume mari ale rock-ului românesc: Luna Amară, Proconsul, The Mono Jacks, Trooper, Jurjak și Nagy János Trio. Lansarea de vineri seara va fi luminată de artiștii focului de la Drum ‘n’ Fire, care jonglează cu flăcările în ritm de tobe.
Sâmbătă îi vom întâmpina pe participanții la Tour International Danubien (TID), cei care vâslesc de două luni pe traseul de peste 2500 de km pe care se întinde Dunărea, de la izvoare și până la vărsarea în Marea Neagră.
Duminică, participanții la Festival sunt invitați, la Hotel Esplanada, alături de specialiști în arhitectură, peisagistică, operatori de turism și reprezentanți ai autorităților locale, la o sesiune de discuții în timpul conferinței „Peisajul cultural din Deltă – ajută sau periclitează turismul?”, care va atinge teme precum: rolul peisajului cultural în turism, inițiativa ARBDD de modernizare a legislației privind urbanismul și arhitectura locală, cum se poate construi modern și pune în valoare, simultan, tradițiile arhitecturii deltaice.
În avanpremiera Festivalului, pe 25 – 26 august s-au desfășurat etapa națională de triatlon și MiniTri – Delta Rowmania Triathlon (a 6-a ediție) și Cupa ETU pentru tineret (a 4-a ediție), ale căror rezultate sunt disponibile pe www.deltatriathlon.ro.
Programul complet al Festivalului poate fi consultat aici: http://rowmania.ro/festival/
Principalul partener al ROWmaniaFEST 2018 este ALUM Tulcea, care sărbătorește 45 de ani de la deschiderea uzinei. RowmaniaFEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle este organizat de Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23, împreună cu Primăria Municipiului Tulcea și Consiliul Județean Tulcea, şi beneficiază de sprijinul generos al partenerilor și sponsorilor Asociației: DC Communication, WWF Programul Dunăre-Carpați-România, Asociația Eco Delta Dunării (Asociația Operatorilor de Turism din Tulcea), Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti, Vimetco Alro, Raiffeisen Bank, Green Village, Green Dolphin, TUI TravelCenter, Ciuc – Radler, Solaris, Kaufland România, Direcția Județeană de Sport și Tineret Tulcea, Asociația Club Sportiv Aqua Vita Delta Tulcea, Clubul Sportiv Municipal „Danubiu” Tulcea, Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea, Poliția Municipiului Tulcea, Poliția Locală Tulcea, Căpitănia Portului Tulcea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,DELTA”, Serviciul Județean de Ambulanță Tulcea, Complex Delta, ICEM Tulcea, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), Mandragora, Transilvania Film, Tour International Danubien (TID), Geneza.
Flotila Centenar este un proiect al Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23, realizat cu sprijinul: Institutul Cultural Român ICR – Londra, Primăria Municipiului București, Administrația Fondului Cultural Național, TAROM, Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării, DC Communication.
Parteneri media: Agerpres, Cațavencii, Obiectiv Tulcea, Orașul-Tulcea.ro, Radio Delta, Radio România, Televiziunea Română, Ziarul Delta.
www.rowmania.ro www.facebook.com/RowmaniaPatzaichin
Contact: Alina Jantea, alina.jantea@dccom.ro; Oana Costinaș, oana.costinas@dccom.ro