S-a semnat Alianța pentru Apele Unite ale României
Duminică, 1 septembrie 2019, de Ziua Biosferei Delta Dunării, s-a semnat Alianța pentru Apele Unite ale României, o inițiativă lansată de Ivan Patzaichin pentru democratizarea accesului la apă și valorificarea luciurilor de apă în beneficiul comunităților. Semnatarii acestui document informal își propun să constituie un grup de lucru care, alături de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 și Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României (membrii fondatori), să identifice soluțiile administrative și legislative pentru îndeplinirea acestor obiective.
La conferința națională „Apele Unite ale României – AUR pentru 2030” de la Tulcea, susținătorii Alianței, reprezentând județele Alba, Brașov, Cluj, Neamț, Suceava, Tulcea și București, și-au declarat sprijinul pentru necesitate colaborării la nivel inter-instituțional și creșterea gradului de conștientizare a populației privind importanța rolului râurilor în realizarea de comunități durabile.
„Haideți să stabilim ce trebuie să facem în următorii ani ca apele să devină mai curate și mai ales noi să devenim mai prietenoși cu ele. Apele sunt considerate astăzi un coș de gunoi, iar noi nu prea știm să ne mândrim și să ne folosim de ele, în contextul în care sunt zone de pe glob care suferă din lipsa apei.” a spus Ivan Patzaichin în deschiderea conferinței.
„Provocările actuale precum schimbările climatice ne obligă să facem pași concreți în vederea asigurării unui viitor sustenabil. Avem nevoie de parteneriate și implicarea fiecărui cetățean” a declarat consilierul de stat László Borbély.
„Întregul demers are ca obiectiv evidențierea potențialului socio-economic și identitar al rețelei hidrografice naționale” a completat consilierul de stat Radu Țipișcă.
Alianța încurajează colaborarea și schimbul de experiență, prin alcătuirea unui catalog de exemple de bune practici ușor replicabile. Acesta va fi realizat împreună cu Asociația Comunelor din România (ACOR), care a anunțat, prin vocea vicepreședintelui Ștefan Ilie, că va acorda în 2020 un Ordin ACOR pentru Apele Unite acelei comunități care realizează cea mai convingătoare acțiune care îi face pe locuitorii săi să-și prețuiască luciul de apă.
La conferință au fost prezentate astfel de acțiuni, derulate de Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23, World Wild Fund România, proiectul Someș Delivery (la Cluj-Napoca), primăria Fărcașa, jud. Neamț, primăria Panaci, jud. Suceava, primăria municipiului Făgăraș, primăria municipiului Alba Iulia și proiectul Water Music Festival Ceahlău (jud. Neamț).
Pentru județul Tulcea, apa reprezintă unul dintre elementele definitorii. „Fără apă nu avem o deltă, iar această apă trebuie să fie curată ca să permită ca noi toți să păstrăm această bijuterie a naturii care aparține României” a afirmat Cătălin Țibuleac, guvernatorul ARBDD .
„Încercăm să devenim beneficiarii unei noi finanțări prin upgradarea strategiei ITI, […]care să aibă în vedere Delta, apele ei, biodiversitatea” a subliniat importanța finanțărilor Horia Teodorescu, președintele CJ Tulcea.
„Municipiul Tulcea este un oraș de tranzit turistic, dar are capacitatea de a deveni o destinație turistică în sine pentru că Dunărea e coloana sa vertebrală.” a declarat Constantin Hogea, primarul municipiului.
Au mai participat: Teodor Frolu (vicepreședintele Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23), Claudia Crișan (șef serviciu, Administrația Națională Apele Române), Gheorghe Constantin (director general, Ministerul Apelor și Pădurilor), Orieta Hulea (director World Wild Fund România), Marius Moga (coordonator, Someș Delivery), Cristinel Gheorghiu (primar, Fărcașa, jud. Neamț), Vasile Cozan (primar, Panaci, jud. Suceava), Elena Nemeș (consilierul primarului municipiului Făgăraș), Gabriel Pleșa (viceprimar, Alba Iulia) și George Sărluceanu (coordonator Water Music Festival Ceahlău).
Conferința se înscrie într-o amplă dezbatere publică privind modalitățile de implementare a Strategiei naționale de dezvoltare durabilă a României 2030 și a fost organizată în cadrul Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle, RowmaniaFEST, aflat în 2019 la a 9-a ediție. Festivalul este organizat, ca în fiecare an, în parteneriat cu Primăria Municipiului Tulcea și Consiliul Județean Tulcea. Programul „Apele Unite ale României” este realizat cu sprijinul ACoR, al Administrației Fondului Cultural Național (AFCN) și Kaufland România.