Apă potabilă obținută în Delta Dunării prin ultrafiltrare fără energie electrică

Centrul de Ecoturism Rowmania din Delta Dunării dispune de astăzi de un sistem de purificare a apei care oferă acces la apă potabilă procurată direct din Dunăre, fără a fi nevoie de energie electrică.

Este un program pilot de testare a unui sistem modern, adaptat la specificul Deltei Dunării, în special ca soluție pentru refugiile pescărești. Sistemul funcționează mecanic, fără consum de energie, având astfel o amprentă redusă asupra mediului. Soluția este proiectată pentru o utilizare simplă și o durată lungă de viață, oferind cel puțin 10-15 ani fără întreținere complicată sau manipulare.

Sistemul a fost dezvoltat de InovAya, societate româno-franceză, la solicitarea Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23, care caută în permanență idei pragmatice și eficiente de a îmbunătăți viața comunităților Deltei Dunării și a le oferi soluții de a trăi ca în secolul al XXI-lea, însă în armonie cu mediul. Acest mecanism va permite nu doar o viață decentă pentru locuitori, ci oferă și soluții ce pot fi aplicate în activități economice, de exemplu pentru ecoturism.

Casa plutitoare a Centrului de ecoturism (amplasată pe Canalul 36, zona Sireasa) oferă, de astăzi, o mostră a modalității de modernizare a Deltei; pe lângă sistemul de purificare a apei, în refugiu a fost instalată și o toaletă ecologică, ambele sisteme putând funcționa fără energie electrică. Există, deci, un model ce poate fi replicat cu ușurință în refugiile pescărești, la punctele de gastronomie locală și în alte construcții izolate din Deltă.

Proiectul a fost finanțat de Comisia Europeană prin intermediul Social Challenges Innovation Platform – o generoasă platformă de lucru în comun pentru rezolvarea unor probleme sociale pentru care soluțiile sunt greu de găsit. ImpactHub București (promotorul platformei în România) a facilitat obținerea finanțării, iar tehnologia a fost propusă și implementată de InovAya împreună cu Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23. InovAya este o companie româno-franceză care a răspuns provocării de a găsi o soluție la problema managementului deșeurilor și a apei potabile în refugiile pescărești. Au fost depuse în total cinci variante de soluții, iar cea propusă de ei a fost selectată în urma unui proces de jurizare. Proiectul a durat 20 de luni și valoarea totală a finanțării a fost de 30.000 de euro, incluzând și procesul de cercetare, identificare a soluției și personalizare pentru Deltă. Comisia Europeană, încurajată de succesul aplicării acestui proiect, investighează posibilitatea finanțării lui la scara largă pentru locuințele și refugiile din Deltă.

În plus, în urma unor incidente recente din Delta Dunării, Asociația dorește să readucă în actualitate ideea de reguli de bună conduită în Delta Dunării. Ivan Patzaichin este în favoarea unui dialog care să aducă la un loc administrația Deltei, operatorii și reprezentanții locali, și în urmă căruia să rezulte un plan prin care toate persoanele care ajung în Delta Dunării să fie informate cu privire la normele de conduită din rezervație. Un astfel de ghid este necesar pentru ca toți cei prezenți pe teritoriul Deltei să se bucure de o experiență pe măsura locului în care se află, fie că sunt localnici sau vizitatori.