• Comunicat de presă

    Prima ediție a Festivalului internaţional al bărcilor cu vâsle Rowmania, o iniţiativă semnată Ivan Patzaichin, începe vineri, 2 septembrie, la Tulcea cu o paradă a campionilor caiacului și canoei românești. Între 2 și 4 septembrie 2011, cei care vor să vadă “pe unde iese vara din țară” sunt invitați la Tulcea, în buza Deltei, să ia parte la un eveniment de relansare a turismului lent.

    Vor fi trei zile de concerte și spectacole, competiții de vâslit, plimbări cu canotca (noua barcă de lemn, marca Ivan Patzaichin), dar și dezbateri despre viitorul zonei, duplex video Tulcea – Viena și un târg de prezentare a proiectelor de dezvoltare durabilă. „Cuvântul ‘lent’ n-a fost niciodată printre cuvintele mele preferate, dar ‘turismul lent’ este un model la care mă gândeam demult, de când traficul prin Deltă a ajuns să semene cu cel din orașele aglomerate, cu prea mult zgomot de motoare turate și miros de motorină”, spune Ivan Patzaichin, inițiatorul festivalului. „Simțeam nevoia unui ‘traseu de biciclete’ prin Deltă, mai bine zis a unei ‘biciclete a apelor”, și așa s-a născut ideea unei bărci care să îmbine ce e mai bun de la lotcă (barca tradițională a locului) cu viteza și flexibilitatea canoei. I-am spus canotca și, începând cu festivalul de la Tulcea, o lansăm la apă!“.

    Află mai multe…