Comunicat de presă
RowmaniaFEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea între 30 august și 1 septembrie. Cea de-a noua ediție este dedicată apelor din România, într-un exercițiu de descoperire, prețuire și protejare a acestora, de valorizare a peisajului urban riveran, contribuind astfel la campania națională Apele Unite ale României, campanie desfășurată de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23. Un râu sănătos și iubit de locuitori contribuie la consolidarea profilului identitar al localității.
Tulcenii și turiștii sunt provocați la experiențe vechi și noi, senzoriale și intelectuale, să fie spectatori dar, mai ales, să participe la Festival împreună cu toată familia! RowmaniaFEST îi îndeamnă să vâslească, să deguste bunătățile aduse pe Faleză de târgul de gastronomie urbană (un adevărat festival al gusturilor oferit de food-truck-uri, rulote și baruri mobile în Faleza Food Festival), să învețe un sport nou: teqball, să exploreze gloriile sportului maghiar la expoziția de la Casa Avramide, să vizioneze filme în aer liber și, bineînțeles, să se bucure de concertele de rock ’n’ row susținute pe Faleză de Phoenix, Cargo, The Kryptonite Sparks, Haraszti Ádám Projekt (Ungaria) și Am fost la munte și mi-a plăcut.
Program
Descoperă programul ediției Rowmania FEST 2019.