Descoperă Rowmania Alba Iulia – Concurs de vâslit | Ateliere pentru copii – 6 august 2022
Descoperă Rowmania revine la #AlbaIulia în cautare de noi #campioni la vâslit!
Sâmbătă, 6 august, începând cu ora 09:30, în zona Podului peste Mureș (Cartierul Partoș, ieșirea spre Sebeș). Indiferent de vârstă, constituţie sportivă şi experienţă, ești binevenit în echipajul de 11 campioni pentru concursul de vâslit viteză, în canotci de 10+1 locuri.
Dacă nu vâslești, vino să susții concurenții și să te bucuri de o zi petrecută în natură, printre campioni. Ia-i și pe cei mici cu tine, să vadă cum se fac bărcile, avem un atelier special pentru ei, de construcție de bărci.
Înscrierile se fac la fața locului. Accesul este gratuit.
PROGRAM
09:30 – 11:45 Înscrierea participanților şi acomodarea cu ambarcaţiunile (echipe)
11:45 – 12:00 Stabilirea ordinii de intrare în concurs și ședința tehnică (instructaj)
12:00 – 14:00 Desfășurarea concursului de canotcă (pe serii, semifinale, finala)
14:00 – 14:30 Festivitatea de premiere a concursului de canotcă
11:00 – 14:00 Ateliere educaționale pentru copii:
– Construcție de machete de canotci cu Viorel Gheorghe (Rowmania)
– Ateliere de reciclare creativă cu ȘEZI și Zero Waste
Evenimentul este realizat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 împreună cu Primăria Municipiului Alba și Club Sportiv Municipal Alba, în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, cu sprijinul Kaufland România. Parteneri: DC Communication, Aqua Carpatica.
Descoperă Rowmania este o campanie de promovare a patrimoniului hidrografic românesc, inițiată în urmă cu aproape 10 ani de Ivan Patzaichin, în încercarea de a îi reconecta pe oameni la natură, având ca instrument canotca și ca activitate vâslitul.
În prezent, face parte dintr-un program mai amplu al Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23, Apele Unite ale României, care urmărește angrenarea comunităților într-un exercițiu de descoperire și protejare a apelor ce le traversează și de valorizare a peisajului urban riveran prin activități de educație, consultare publică și democratizare a accesului la apă.
💧💧💧
Proiectul Apele Unite ale României – democratizarea accesului la apă este derulat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Fundația Dala, Asociația miniMASS, Asociația Unda Verde, Apele Române, Asociația Comunelor din România ACOR, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Scopul proiectului este să creeze un cadru favorabil pentru democratizarea accesului la apă, să educe tinerii, să încurajeze locuitorii să participe la protejarea apelor, să consolideze o rețea de entități preocupate de prezervarea patrimoniului hidrografic și să stabilească o legătură afectivă între locuitori și ape.
Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021.
Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene.
Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia.
Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.