Poziționare geografică: Latitudine: 45.083° N, Longitudine: 29.633° E
Meridianul de 29.3633 E traversează sau trece aproape de următoarele orașe: Izmail (Ucraina); Oaza Dakhla (Egipt); Kaduqli (Sudan); Gambela (Etiopia); Kisumu (Kenya); Mwanza (Tanzania); Chipata (Zambia).
Paralela 44°53′ N atinge următoarele orașe:
În SUA: Eastport (Maine), Bangor (Maine), Minneapolis (cel mai mare oraș al statului Minnesota, aflat pe partea dreaptă a cursului râului superior al fluviului Mississippi), Portland (cel mai mare oraș al statului Oregon, fiind considerat cel mai ecologic sau „verde” oraș din Statele Unite)
În Canada: Kingston (Ontario)
În Serbia: Belgrad (capitala țării) și Kragujevac
Alte orașe din țări europene: Vidin (Bulgaria) și Montauban (Franța)
Comuna Sfântu Gheorghe are un singur sat, cu același nume. Localitatea are 16 străzi, numerotate cu numere romane, însă Primăria a oferit denumiri de interes local unora dintre ele.
Nume și istorie
Comuna Sfântu Gheorghe datează din secolul al XIV-lea. În acele vremuri, genovezii se ocupau de comerțul peștelui capturat în apele Dunării. Aceștia numeau localitatea noastră “San-Georgio”, după cum arată o hartă alcătuită în 1318 de Pietro Visconti – geograf și cartograf genovez, cunoscător al rutelor din Mediterana şi al itinerariilor de urmat pentru a ajunge la Locurile Sfinte).
De-a lungul timpului, Sfântu Gheorghe a purtat mai multe nume: Katarlez (dat de un pașa venit în vizită), San-Georgio (nume dat de genovezi) și Sfătoi Igor.
Cercetări arheologice
- În zona din jurul satului Sfântu Gheorghe, există dovezi arheologice care atestă locuirea umană încă din paleoliticul mijlociu și din culturile Hamangia și Gumelnița.
- După formarea Imperiului Otoman, satele din Delta Dunării au suferit diverse colonizări. În secolul al XIX-lea, aici au ajuns români și diverse alte grupuri etnice, inclusiv germani și bulgari. Aceste colonizări au schimbat structura populației satului.
Cu prilejul realizării de săpături cu draga, la adâncimi mari, pentru a forma un canal în faţa cherhanalei, au fost scoase la iveală dovezi ale aşezărilor umane existente cândva pe aceste locuri. Astfel de dovezi au fost: oseminte, oale din lut, monezi, stâlpi de stejar, cârlige pescăreşti forjate.
Amforă descoperită pe malul Mării Negre, la Sfântu Gheorghe, pe jumătate îngropată în nisip, probabil scoasă la lumină după o furtună cu valuri puternice, ce au săpat malul.
Alte informații nu sunt cunoscute încă.
Veche amforă descoperită la Sf Gheorghe
Locuitori
Încă din cele mai vechi timpuri, populația de pe teritoriul comunei era predomininant de origine slavă (ucraineană). Aici se folosește denumirea de “haholi” (care se pare că vine de la smocul de păr (hohol) din creştetul capului ras, pe care obişnuiau să-l poarte, după modelul tătarilor Hoardei de Aur).
Populaţia ucraineană a venit în Dobrogea în mai multe valuri, începând cu cazacii zaporojeni (cozac – militar, cuvânt de origine tătărească ce înseamnă “om liber”; Zaporojie-regiune şi oraş de reşedinţă din Ucraina, pe malurile Niprului).
În localitate există și populație de origine română, în proporție mai mică. Grindurile bogate în pășuni au atras crescători de animale (ex. mocanii din zona Făgărașului) care s-au adaptat la condițiile din zonă și s-au stabilit în comună, întemeindu-și familii.
Începând cu 1810, aici s-au stabilit și români sosiți din Transilvania.
Mărturii
Victor Crăsescu (1848 – 1918, doctor) scria despre Sfântu Gheorghe: ”Tot satul era o pescărie al cărei stăpân era Iani Melanos. Așezarea avea forma unui dreptunghi, cu străzi drepte, largi, plantate pe margine cu arini. Casele erau toate, deopotrivă, înalte, simple și curate; peste tot domneau ordinea și înfrățirea. Se remarca luxul femeilor din sat. La marginea țării s-ar crede că ai de-a face cu sălbatici, dar nu este așa. Prin Sulina, femeile își comandau îmbrăcămintea în străinătate”.
Eco-monografii; de și pentru copii este un proiect inițiat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai (Facultatea de Geografie), Inspectoratul Școlar Județean Tulcea, Asociația pentru Educație Deschisă (APED) și Școala Gimnazială Crișan.
Proiectul, derulat în perioada septembrie 2024 – decembrie 2025, este finanțat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, din Fondul pentru Mediu, în cadrul Programului vizând educația și conștientizarea publicului privind protecția mediului.
Beneficiarii proiectului sunt 175 de copii și profesorii coordonatori ai acestora, provenind din șase școli din Delta Dunării: C.A. Rosetti, Chilia Veche, Crișan, Sulina (Liceul Jean Bart), Sfântu Gheorghe și Sarichioi.