Înscrieri la Gala Dezvoltării Durabile 2023 – Cum producem și cine consumă?

Cea de a treia ediție a competiției naționale adresată celor ce respectă principiile dezvoltării durabile în proiectele pe care le derulează are ca temă „producție și consum responsabile”. Termenul-limită de înscriere este 18 septembrie, ora 18:00.

Concursul Cum producem și cine consumă?, organizat de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, va premia proiecte realizate în ultimii 3 ani, care investighează deopotrivă modalitățile de a produce fără a crește impactul negativ asupra mediului și societății, respectarea principiilor de muncă decentă, precum și comportamentele de consum responsabil.

Pentru a fi eligibile, proiectele trebuie să se fi derulat în perioada 1 septembrie 2020 – 1 septembrie 2023 și să atingă teme ce se regăsesc cel puțin în unul dintre următoarele Obiective ale Dezvoltării Durabile (ODD):

  • ODD 7 (energie curată și la prețuri accesibile)
  • ODD 8 (muncă decentă și creștere economică)
  • ODD 9 (industrie, inovație, infrastructură)
  • ODD 11 (orașe și comunități durabile)
  • ODD 12 (consum și producție responsabile)
  • ODD 17 (parteneriate pentru realizarea obiectivelor)

Competiția se adresează inițiatorilor de proiecte din următoarele categorii de entități:

  1. ONG: ONG-uri sau grupuri de inițiativă,
  2. ȘCOLI: Școli, licee, grădinițe, Inspectorate școlare județene, instituții de tipul „Palatul Copiilor”, „Casa Corpului Didactic” sau similar,
  3. UNIVERSITĂȚI ȘI CERCETARE: Universități și institute de cercetare & dezvoltare,
  4. ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ: Instituții ale administrației publice locale și centrale (Primării, instituții ale administrației centrale sau locale, servicii deconcentrate),
  5. SOCIETĂȚI COMERCIALE.

Înscrierea în concurs se face până pe 18 septembrie 2023 (18:00), prin completarea formularului de la acest link: https://bit.ly/DDDGala2023

„Producția și consumul responsabile reprezintă o provocare constantă pentru societate, pentru companii, dar mai ales pentru cetățeni. Observăm, din tot ce se întâmplă în jurul nostru, că devine imperios să ne schimbăm comportamentele de fiecare zi; nu e totuna să căutăm fructe exotice în miez de iarnă, aduse de pe la Ecuator, sau să cumpărăm produse de sezon al căror transport nu a consumat tone de benzină; tot așa cum nu e totuna să folosim în fiecare zi câte o nouă sacoșă din plastic la cumpărături, în loc să avem cu noi o sacoșă discretă de pânză în buzunar. Este o temă de competiție foarte generoasă, care acoperă extrem de multe domenii de activitate, așa că sunt sigur că înscrierile vor fi diverse și vor demonstra că „se poate”. Dacă am fi putut, ne-am fi înscris și noi în acest concurs, cu programul nostru de școlarizare pentru viitori experți în dezvoltare durabilă… dar sunt sigur că în anii ce vin, unii dintre acești experți pe care îi pregătim acum vor veni cu idei excelente de sustenabilitate și vor deveni adevărați „campioni ai dezvoltării durabile”, a declarat László Borbély, Consilier de Stat, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României.

Competiția face parte din programul de conștientizare și informare desfășurat de Departament pentru a face mai accesibile cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă din Agenda 2030.

Programul se întinde pe durata a 7 ani și premiază în fiecare an campionii câte unui domeniu dintre următoarele: 1. Educație; 2. Echitate; 3. Sănătate; 4. Apă; 5. Schimbări climatice; 6. Consum și producție; 7. Digitalizare. Anul 2021 a fost dedicat EDUCAȚIEI, iar 2022 APEI.

Jurizarea va examina următoarele caracteristici ale înscrierilor: (1) cât de colaborative sunt proiectele; (2) dacă aduc un beneficiu public; (3) creativitatea; (4) replicabilitatea și vizibilitatea; și (5) capacitatea de a genera continuitate.

Juriul va alege 5 CAMPIONI AI DEZVOLTĂRII DURABILE (câte unul pentru fiecare dintre categoriile de mai sus), care vor fi premiați la Gala Dezvoltării Durabile, organizată în luna noiembrie a acestui an, în parteneriat cu TVR.

Detalii despre înscriere, formularul de concurs, regulament și criteriile de jurizare sunt disponibile aici: https://dezvoltaredurabila.gov.ro/productie-si-consum-responsabile-gala-dezvoltarii-durabile-2023

Mai multe informații despre ODD-uri: http://dezvoltaredurabila.gov.ro/web/obiective/