Lansarea la apă a unei canotci realizate de copii din Timișoara

28 iulie 2023

Sâmbătă, 29 iulie, ora 11:00, la Timișoara (pontonul D’arc pe Mal) va fi lansată la apă canotca pe care au construit-o 20 de elevi din Timișoara, în contextul atelierului educațional Apele Unite ale României. Astfel, orașul Timișoara devine cel mai recent membru al clubului „Călăuzele Apelor”, alcătuit din localități care dețin câte o canotcă realizată de copii – celelalte 8 localități fiind: Mila 23, Sfântu Gheorghe, Sulina, Chilia Veche (din jud Tulcea), Drobeta Turnu Severin și Eșelnita (jud Mehedinți), Piscu (jud Ilfov) și Comana (jud Giurgiu).

Copiii de la Școala Babel și de la alte unități de învățământ din Timișoara au lucrat în cursul lunii iulie, sub îndrumarea lui Viorel Gheorghe, meșterul marangoz al Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23, construind cu mâinile lor o barcă din lemn pentru 2 persoane, perfect funcțională, care va rămâne la dispoziția timișorenilor, să navigheze pe Bega.

Ei au parcurs toate etapele construcției, de la planuri, până la finisaj și lansarea la apă, având prilejul să descopere câte de utile sunt cunoștințele și abilitățile dobândite în școală pentru realizarea unui proiect concret. Verificarea directă a legăturii dintre elementele teoretice și practicalitatea disciplinelor studiate în școală îi ajută pe copii să înțeleagă relevanța conceptului de „învățare cu sens”.

De asemenea, au avut prilejul să își exerseze lucrul în echipă, să afle cum se pot folosi de natură și resurse fără să le risipească, care este rolul organizațiilor societății civile privind păstrarea și valorificarea patrimoniului natural și cultural, și care sunt principiile dezvoltării durabile.

Atelierul face parte dintr-un program de educație integrată adresat elevilor, dezvoltat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 în contextul proiectului „Apele Unite ale României – democratizarea accesului la apă”, și a fost premiat recent de Comisia Europeană cu premiul European Heritage Awards / Europa Nostra Awards 2023 pentru patrimoniu.

Organizatorii mulțumesc partenerilor de nădejde care au facilitat realizarea atelierului – proiectul ”Ecluze pe Bega / Conexiuni culturale” – parte din Programul cultural național ”Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”, finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat prin Ministerul Culturii.

Proiectul Apele Unite ale României – democratizarea accesului la apă este derulat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Fundația Dala, Asociația miniMASS, Asociația Unda Verde, Apele Române, Asociația Comunelor din România ACOR, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Scopul proiectului este să creeze un cadru favorabil pentru democratizarea accesului la apă, să educe tinerii, să încurajeze locuitorii să participe la protejarea apelor, să consolideze o rețea de entități preocupate de prezervarea patrimoniului hidrografic și să stabilească o legătură afectivă între locuitori și ape.

Despre Programul Active Citizens Fund România:

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru  Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.

 

Lucrăm împreună pentru o Europă verde și incluzivă.