Patrimoniul hidrografic este una dintre cele mai mari bogății ale României și, mai mult decât atât, poate reprezenta o particularitate care, bine valorificată, să consolideze profilul de „țară cu o natură încă vie”.

Conform celor mai recente date, 60% din râurile, pâraiele, lacurile și zonele umede din Europa nu sunt sănătoase.

Situația este chiar și mai dramatică în România, unde din cei peste 70 de mii de km lungime de râuri și izvoare, doar 15% sunt în stare bună și foarte bună. Acestea sunt efectele utilizării fără discernământ a rezervei de apă.

Dacă societatea nu va conștientiza acest lucru și nu va întoarce sensul deteriorării în continuare a mediului, efectele negative vor afecta viața fiecăruia dintre noi și a comunităților în care trăim, și va avea un impact major asupra industriilor și resurselor.

Natura este deja afectată, atât la nivelul aerului cât și la nivelul apei.  Ecosistemele create în jurul apelor sunt cele mai afectate la nivel mondial. Potrivit Raportului Planeta Vie 2018 (realizat de WWF), populațiile speciilor de apă dulce au scăzut cu 83% din 1970 și până azi. Râurile, lacurile, zonele umede, pâraiele și apele subterane sunt toate protejate de legislația UE. Această lege garantează că statele membre își protejează apele și le refac pe cele deja deteriorate, iar 2027 este ultimul termen limită.