Descoperă Rowmania

România naturală văzută din barcă

„Am avut șansa de a fi legat toată viața mea de natură, apă și competiție. Probabil că asta mă face să văd mai mult mai clar valoarea patrimoniului natural al României și mă refer mai ales la ape. Nu văd de ce România n-ar deveni principala destinație de ecoturism din zonă, de turism pe ape, pentru că avem acest potențial și, mai mult decât atât, avem o școală, avem o tradiție serioasă în domeniu. Prin Descoperă Rowmania, încercăm să activăm această tradiție, să o punem la treabă”.

Ivan Patzaichin
Ivan PatzaichinPreședintele Asociației

Descoperă Rowmania – România naturală văzută din barcă este o campanie națională care urmărește reconectarea oamenilor la natură, valorificarea patrimoniului hidrografic românesc, promovarea ecoturismului și a mișcării în aer liber prin sportul cu vâsle, dar și o mai bună înțelegere și interpretare a naturii.

Lansată în 2013 și organizată anual de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 în parteneriat cu Administrația Națională “Apele Române” și Primăriile locale, campania include o serie de mini-festivaluri pe apă în peste 10 orașe din țară.

În 2018, Descoperă Rowmania a ajuns în: Alba Iulia, Arad, Călărași, București, Făgăraș, Galați, Giurgiu și Tulcea.

În fiecare an, turneul se încheie cu finala națională, desfășurată la Festivalul Internaţional al Bărcilor cu Vâsle – Rowmania FEST, din Tulcea, unde câștigătorii etapelor locale sunt invitați să participe în ultima fază a competiției.

Vedetele acestor festivaluri pe apă sunt canotcile de 10+1 locuri, folosite drept vehicule în competițiile sportive de viteză pe apă.

Campania își propune să creeze coeziune în comunitățile locale și să aducă un plus de valoare ofertelor turistice din orașele românești cu un bazin hidrografic generos.

Descoperă Rowmania lansează platforme de dezbatere în jurul unor teme importante ca:

  • stilul de viață sustenabil
  • sportul și mișcarea în aer liber ca măsuri de creștere a calității vieții
  • turismul de bun simț, turismul lent, ecoturismul
  • protecția mediului și dezvoltarea durabilă
  • activarea potențialului de dezvoltare locală

Noutăți