Gastronomia, cultura și natura resurse-cheie pentru un viitor sustenabil la ASTRA Multicultural, Sibiu
17 iulie 2025
În perioada 18-20 iulie, Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 împreună cu Muzeul ASTRA organizează, la Sibiu, o serie de evenimente dedicate gastronomiei și patrimoniului culinar, promovării conceptului de tradiții creative și de promovare a rețelei România Tradițiilor Creative și a unor noi trasee de vizitare, pe apă – Delta lui Ivan – care completează peisajul deltaic din Muzeul ASTRA.
Pe 18 iulie se desfășoară la Sibiu, la Muzeul Astra, Conferința Punctele Gastronomice Locale – Custozi de tradiții creative, eveniment dedicat consolidării rețelei Punctelor Gastronomice Locale (PGL) din România și evaluarea capacității acestora de a își asuma rolul de „custozi de tradiții creative”.
Conferința propune o funcțiune nouă pentru patrimoniul culinar, aceea de platformă de tradiții creative, cu beneficii palpabile în dezvoltarea sustenabilă a comunităților locale. Vor participa reprezentanți ai autorităților centrale și locale, precum și experți specializați în înțelegerea și promovarea conceptelor asociate cu identitatea locală: Zoltán-József Mihály (Secretar de Stat – Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale), László Borbély (Coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă), Gheorghe Hîrlav (Director general al Agenției Naționale a Zonei Montane), Aurel Simion (Președinte, Federația Națională a Producătorilor Tradiționali din Romania), Bogdan Iancu (antropolog), Mirela Crețu (etnograf), Tiberiu Cazacioc (expert în acreditarea de produs local), Ștefania Dumitru (expert în securitate alimentară), Daniela Graură (expert patrimoniu gastronomic) și Monica Boța-Moisin (avocat Dreptul Proprietății Culturale Intelectuale, expert internațional sustenabilitate culturală și drepturi de custodie ale comunităților).
Conferința va fi moderată de Ciprian Ștefan, directorul general al Muzeului ASTRA și Președinte al Rețelei Naționale a Muzeelor din România, împreună cu Teodor Frolu, fondator al platformei România Tradițiilor Creative și vicepreședinte al Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23.
În completarea dezbaterilor, vor fi prezentate opt exemple de bună practică, împărtășite de PGL La Părău, Hărțăgani (Țara Zarandului), PGL Cobor – Șura-n Bucate (Țara Făgărașului), PGL Hai la Saivan, Vama (Bucovina), PGL Maria din Poiana Novăț, Vișeul de Sus (Maramureș), PGL La Grisha, Ghindărești (Dobrogea), PGL Lipovenesc, Jurilovca (Delta Dunării), PGL Casa VLC Bilbor (Toplița) și PGL Cămara Chivuței, Sadu (Mărginimea Sibiului).
Pe 19 iulie, vor fi acordate primele titluri de „Custode de tradiții creative“, urmând ca din anul următor această distincție să fie acordată anual de către România Tradițiilor Creative.
Conferința își propune să plaseze pe agenda publică importanța patrimoniul culinar ca platformă de tradiții creative – o nouă direcție care leagă eforturile de reglementare de înțelegerea faptului că PGL-urile de succes își pot depăși condiția de simpli furnizori de turism, devenind „custozi de tradiții creative” și motoare de dezvoltare locală pentru mediul rural, contribuind la strategia de dezvoltare sustenabilă a localităților lor.
18 iulie, ora 14:00
Conferința pe gastronomie va fi precedată de lansarea Delta lui IVAN în muzeul ASTRA.
Împreună cu Muzeul ASTRA, inaugurăm canalul Delta lui Ivan pe lacul Dumbrava și traseele tematice pe apă, care oferă o nouă experiență de vizitare a muzeului, din barcă. Traseele pe apă sunt corelate etnografic și completează gospodăriile din Letea și Mahmudia, cu sectorul morilor de vânt și cu adăpostul pescăresc, completând peisajul deltaic reprezentat în patrimoniul Muzeului ASTRA.
„Delta lui Ivan” reprezintă o viziune vie asupra Deltei Dunării, inspirată de valorile lăsate moștenire de Ivan Patzaichin: respect pentru natură, comunități, tradiții și identitate locală. Este o infrastructură memorială, culturală și turistică, ce propune un traseu simbolic prin locurile care definesc identitatea Deltei Dunării – de la peisaje și gospodării tradiționale, până la meșteșuguri și povești de viață. a declarat Ivona Potzaichin-Rusu, președinta Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23, prezentă la eveniment.
Aventura Muzeului ASTRA în lumea Deltei Dunării a început în 1969, odată cu primul efort de recuperare și reconstrucție a patrimoniului din zonă. Astăzi, prin „Delta lui Ivan”, reperele culturale care existau deja aici sunt integrate într-un peisaj narativ care invită la explorare, reflecție și reconectare cu valorile autentice ale Deltei, în ritmul lent al vâslitului. Această inițiativă este, în același timp un omagiu adus memoriei lui Ivan Patzaichin, o punte între patrimoniu și viitor și un îndemn la protejarea mediului și a comunităților locale. a declarat Ciprian Ștefan, director general Muzeul ASTRA.
De vineri până duminică, în zona Delta lui Ivan (Cherhana), vizitatorii Muzeului ASTRA sunt invitați să exploreze traseele tematice pe apă vâslind în canotci și să deguste preparate din gastronomia Deltei Dunării pregătite de PGL La Lucica din Mila 23, iar cei mici sunt invitați să participe la ateliere interactive de construcție pagăi și de reciclare creativă din elemente naturale.
În paralel, se vor desfășura: un adevărat festival gastronomic cu produse locale, pregătite pe rețete tradiționale – târg cu vânzare la care participă 11 PGL-uri, festival muzical (Battle de caval, concert special NEAMURIcu: Floare de Maidan (România) și Vasil Ziu & The Soul of Myzeqe (Albania), corul femeilor din Mila 23 etc), târg de meșteri și meșteșuguri locale – ateliere interactive pentru adulți și copii etc.
Invitați speciali în acest dialog al Punctelor Gastronomice Locale – PGL La Lucica din Mila 23, Delta Dunării și, pentru a susține eforturile întregii comunități locale pentru campania Împreună pentru Praid – Să menținem vie inima Ținutului Sării! și pentru a promova comunitățile generatoare de patrimoniu din zona afectată de inundații – Comunitatea din Praid, alături de PGL Mangalița, Ocna de Sus.
Conferința este organizată de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 (inițiatorul conceptului de PGL în România) și Complexul Național Muzeal Astra Sibiu (o instituție-lider pentru cercetare muzeală în domeniul tradițiilor), cu sprijinul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă (DDD), al Fundației Româno – Americane (RAF), al Agenției Naționale a Zonei Montane, al proiectului Cronicari Digitali, al Fundației Vasile Tomoiagă și al Asociației WhyWeCraft.
Manifestările au loc în cadrul ASTRA MULTICULTURAL (16-20 iulie) – repertoriu de patrimoniu cultural, cel mai important eveniment dedicat minorităților etnice din România, cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2025, cu sprijinul CEC Bank.
Vineri, 18 iulie 2025
14:00 – Conferință de presă – lansare Delta lui IVAN în Muzeul ASTRA (Cherhana)
Demonstrație de gastronomie deltaică / degustare
Inaugurarea traseelor tematice pe apă – În canotcă prin delta muzeului
14:00 – 19:00 Plimbări cu canotcile
16:00 – 20:00 Conferința Punctele Gastronomice Locale – Custozi de tradiție creativă (Muzeul ASTRA, Pavilionul Muzeal Multicultural, sala Auditorium, poarta 1, Pădurea Dumbrava nr. 16)
16:00 – 17:00 Introducere – Despre gastronomie ca expresie culturală
17:00 – 18:00 studii de caz și prezentarea PGL-urilor – custozi de tradiție creativă
18:00 – 19:00 Panel de Discuții cu experți și Concluzii
19:00 – Turul PGL-urilor din Sibiu / La Sâvulică, Arpașu de Sus, Țara Oltului, La Fermă, Șeica Mare, Valea Târnavelor, La Marius Mașca, Slimnic, Țara Secașelor (Târgul de țară) + Muzică și dansuri cu Ansamblul Doruri sibiene
20:00 – Cină (Pavilionul din Jina)
Moderatori: Ciprian Ștefan (Director general al Muzeului ASTRA și Președinte al Rețelei Naționale a Muzeelor din România și Teodor Frolu (fondator al platformei România Tradițiilor Creative și vicepreședinte al AIPM 23)
Sâmbătă 19 iulie 2025
10:00 – 17:00 / 22:00
Târgul PGL-urilor (Târgul de țară) – demonstrație gastronomică, târg cu vânzare și degustare
Târgul meșterilor. Ateliere interactive (Aleea Pivelor / Târgul de țară)
Ateliere cultural-educaționale
10:00 – 12:30 // 16:00 – 20:00 (zona Mahmudia – Cherhana)
Plimbări cu canotcile pe traseele tematice în Delta lui Ivan în Muzeul ASTRA
Demonstrație de gătit gastronomie deltaică (PGL La Lucica, Mila 23)
Activități creative pentru copii:
- atelier de construcție pagăi cu Dragoș Istrate
- atelier de reciclare creativă din elemente naturale cu Laura Belmega
17:00 – 18:00 (Scenă)
Decernarea titlului „Custode de tradiții creative“ 2025
18:00 – 20:00 Battle de caval* (Scenă)
20:00 – 22:00 Concert special NEAMURI* cu: Floare de Maidan (România) și Vasil Ziu & The Soul of Myzeqe (Albania)
*(organizate de Subcarpați și Muzeul ASTRA)
Duminică, 20 iulie 2025
10:00 – 18:00
Târgul PGL-urilor (Târgul de Țară) – demonstrație gastronomică, târg cu vânzare și degustare
Târgul meșterilor. Ateliere interactive (Aleea Pivelor / Târgul de țară)
Ateliere cultural-educaționale
10:00 – 14:00
Plimbări cu canotcile (zona Delta lui Ivan)
Accesul la eveniment se face pe baza biletului de intrare în Muzeul ASTRA.