Caravana Apele Unite – tură de vâslit lent în Delta Dunării | 1- 6 septembrie
Asociația Ivan Patzaichin organizează la începutul lunii septembrie prima ediție a Caravanei Apele Unite ale României, o tură în canotci și caiace, prin Delta Dunării, din Tulcea până la Sf. Gheorghe. Caravana constă în 4 zile de vâslit domol, pe canale, până la Marea Neagră, cu nopți petrecute la cort în mijlocul naturii, urmate (opțional) de două zile de mini-vacanță activă în localitatea de la malul mării.
Iubitorii de aventuri și plimbări pe apă sunt invitați să ni se alăture cu propriile ambarcațiuni cu vâsle și propriile corturi pentru a descoperi împreună, în tihnă, minunile Deltei.
Tura de canotci și caiace face parte din Campania Apele Unite ale României, un proiect inițiat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României.
Caravana Apele Unite beneficiază de sprijinul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării și al Administrației Naționale Apele Române.
Proiecția filmului documentar este realizată cu ajutorul Institutului Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti.
Pentru a fi în cea mai bună formă a lor, canotcile Rowmania au fost recondiționate cu ajutorul Bosch România.
Necesarul de apă pe traseu este asigurat de Aqua Carpatica, iar de buna noastră dispoziție în seara festivă se ocupă Sâmburești.