Foto: Atelierul Apele Unite ale României – Piscu 2021 #2

10 iulie 2021
🌞 Am încheiat săptămâna #2 din #ApeleUnitealeRomâniei – atelierul de construit canotci la Muzeul – Atelier Scoala de la Piscu. 🛶Barca a prins formă, iar copiii și Viorel Gheorghe au avut zile pline alături de #invitați interesanți.

🛶 Felicitări, Viorel Gheorghe, Atelierul Mobil!

📷 Mulțumim Oanei Radu Turcu și celor doi mici asistenți de producție (Mara și Andrei) pentru foto-video documentarea artistică a atelierului.

💧 Proiectul „Apele Unite ale României” promovează democratizarea accesului la apă și vizează conștientizarea privind importanța apei pentru dezvoltarea comunitară. Este inițiat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 împreună cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă. Cu sprijinul Asociației pentru Promovarea Educatiei Deschise. Mulțumim, Laura Gunesch! Gazda atelierului: Muzeul – Atelier Scoala de la Piscu. Parteneri media: TVR, Radio România, București FM.

#ApeleUnite #canotcașcoală #jurnaldebord #învățarecusens #dezvoltaredurabilă

Iată câteva file din #jurnalul de bord:

📐 Miercuri, Adrian Ivan, profesor de #matematică din Tulcea, a sosit la Piscu chiar atunci când copiii și Viorel realizau ultimele măsurători, înainte de decupare, așa că au vorbit despre axe, diviziuni, unități de măsură, scalări și alte noțiuni din matematică aplicabile la barcă și multe alte lucruri în viață.

💻 Victor Jantea, digital designer la DC Communication, a completat demonstrația despre utilitatea matematicii, arătându-le copiilor instrumente #online prin care pot vizualiza și realiza reprezentări 3D ale diferitelor obiecte în mediul #digital.

🌎 Radu Grigore, student la Facultatea de Geologie și Geofizică, Universitatea din București, a povestit cu elevii despre #apă, din perspectiva evoluției fizice și organice a #Pământului.

🗺 Joi, echipei de marangozi li s-a alăturat Irina Constantinescu, profesoară de #geografie din Cândești, jud. Dâmbovița. A participat la momentul de „șezătoare” din construcția bărcuței din lemn, atunci când toată echipa s-a îndeletnicit cu cusutul la barcă – un prilej bun de explorat apa prin prismele geografiei – #teritorial, ca #resursă, ca parte din #patrimoniul localităților și ca vehicul de #dezvoltare a acestora.

⚓ Dan Lupu, student de la Facultatea de Geologie și Geofizică din București, a completat atmosfera nautică a zilei cu un atelier ad-hoc de #nodurimarinărești.

50

fotografii