Conferința De la „comunități” la „comunitate” în Delta Dunării. Linii de acțiune ale dezvoltării pentru oameni
9 septembrie 2023, Sala Mare a Consiliului Județean Tulcea
Înregistrarea live a dezbaterilor este disponibilă în materialul video alăturat.
Prezentarea rezultatelor unei cercetări sociologice (realizate în perioada martie – septembrie 2023 la nivelul stakeholderilor din Delta Dunării și a publicului general din județele riverane Dunării și din București / Ilfov) privind potențiale soluții de dezvoltare durabilă a comunităților Deltei Dunării este disponibiă aici:
Consultarea publică
În contextul conferinței, au fost prezentate rezultatele unui complex demers de consultare publică, care poate genera o modalitate de a stabili linii strategice de dezvoltare durabilă pentru zone cu condiţii speciale care oferă atât beneficii cât și provocări (de ex. arii protejate).
Exerciţiul de testare a ipotezei în condiţii reale, în localitatea Mila 23, se poate transforma într-o metodologie de lucru cu comunităţi medii și mici, care să permită elaborarea de strategii de dezvoltare viabile, acceptate de comunitate și care să respecte principiile sustenabilităţii. O altă temă analizată în cursul consultării este aceea a importanţei solidarităţii la nivel de teritorii învecinate, la capacitatea transformării unei „colecţii de comunităţi” adiacente într-o comunitate cu aspiraţii similare, cu reflexe de colaborare autentică și cu mecanisme de utilizare eficientă a resurselor comune.
Cercetarea a fost realizată de Romanian Quantitative Studies Association – rqsa.ro.