Rowmania vâslește în Slovenia
20 mai 2019
Canotcile Rowmania au oferit un adevărat spectacol pe lacul Bled, unde s-au întrecut în competiții de vâslit membrii misiunilor diplomatice din Slovenia, elevi ai școlilor din Bled, sportivi de la Centrul Bled Rowing și vizitatori ai frumosului oraș sloven.
“Vâslim în aceeași barcă europeană. Sub egida Președinției romane a Consiliului UE, celebrăm la Bled dragostea de apă și de natură, pe care o avem atât noi, românii, cât și slovenii. Sunt valori împărtășite în toată Europa; suntem bucuroși și mândri că, mulțumită competiției Rowmania, am arătat cât de mult contribuie o personalitate de anvergura lui Ivan Patzaichin la promovarea proiectelor de mediu,” a susținut cu această ocazie Anton Niculescu, ambasadorul României în Republica Slovenia.
“Am învățat foarte multe de la felul în care Bled își protejează apele și modul in care este îngrijit și <
Inițiativa realizării acestui eveniment îi aparține Ambasadei României în Republica Slovenia, care și-a propus să marcheze Președinția României la Consiliul UE cu o acțiune care să scoată în evidență valori comune pentru Slovenia și România, respectiv bogăția patrimoniului natural și grija pentru patrimoniul hidrografic.
Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 a lansat recent un amplu proiect, Apele Unite ale României, care își propune să atragă atenția comunităților cu privire la importanța prețuirii și protejării apelor ce le traversează și a peisajului urban riveran. În același timp, Slovenia, care se intitulează cu mândrie „grădina verde a Europei”, are în constituția sa menționat dreptul la apă potabilă. Aceste aspecte ne-au ajutat să găsim cu ușurință un spațiu comun în care să putem comunica, la nivel european, despre valoarea apei. În acest context, primarul Bled, Janez Faifar, prezent la manifestări, a declarat: „Cu toții, de oriunde am fi din Europa, suntem responsabili unii față de alții. De exemplu, aici la Bled noi suntem conștienți că tot ce se adună în apele râurilor care se varsă în Dunăre ajunge până la urmă în Delta Dunării. Sprijinul nostru pentru evenimentul de aici este, de fapt, un semn de solidaritate și de mulțumire pentru tot ceea ce faceți în țara dvs. pentru apele noastre, ale tuturor, apele Europei.”
Competiția, la care au participat 9 echipe, a avut loc sâmbătă, pe 18 mai 2019, pe lacul Bled, la centrul Bled Rowing, care va găzdui anul viitor Campionatul Mondial de Canotaj. Evenimentul s-a bucurat de o largă participare a corpului diplomatic acreditat în R. Slovenia, inclusiv a Șefului Reprezentanței Comisiei Europene în Slovenia, Zoran Stančič, precum și de cea a tinerilor sportivi, turiștilor și localnicilor din Bled.
După premierea câștigătorilor, participanții s-au bucurat de borșul pescăresc gătit la ceaun pe malul lacului, după o rețetă tradițională românească, replicată cu succes de restaurantul Spica, deținut de un fost campion mondial la cantoj, Janez Klemenčič.
Asociația Ivan Patzaichin Mila 23 se bucură pentru că a avut oportunitatea să aducă și în Slovenia imaginea unei Românii preocupate de apele sale și mulțumește celor care au organizat impecabil acest eveniment: Ambasada României în Republica Slovenia, Primăria Bled, Bled Rowing Events Team, AMS Beagle – eco boutique hotel, Restaurant Spica și Aqua Carpatica.