Organizăm la începutul lunii septembrie o nouă ediție a Caravanei Apele Unite ale României, un tur în canotci și caiace, prin Delta Dunării, din Tulcea până la Mila 23, satul în care s-a născut Ivan Patzaichin.
Iubitorii de aventuri și plimbări pe apă sunt invitați să ni se alăture cu propriile ambarcațiuni cu vâsle și propriile corturi pentru a descoperi împreună, în tihnă, minunile Deltei.
Dacă nu aveți o ambarcațiune proprie, dar doriți să participați în această aventură, dați-ne un semn și încercăm să vă găsim noi un loc în bărcile noastre. Pentru semn și înscrieri – scrieți la office@rowmania.ro.
Ca să vă încurajăm, vă mai spunem că nu aveți nevoie de cine știe ce pregătire fizică. Doar de niște mănuși ca să nu faceți bătături și poate de niște antiinflamatoare.
Caravana prezintă viziunea noastră pentru vizitarea Deltei în mod responsabil (#turismresponsabil), cu grijă pentru natură și cu respect față de biodiversitate.
Iubitorii de aventuri și plimbări pe apă sunt invitați să ni se alăture cu propriile ambarcațiuni cu vâsle și propriile corturi pentru a descoperi împreună, în tihnă, minunile Deltei.
Traseu și Q&A
Q1 - Se va face un instructaj înainte de plecare?
Da, participanții vor fi instruiți înainte de plecare.
Q2 - Deplasarea se face grupat?
Da. Adunarea participanților la Caravana Apele Unite se face marți, 6 septembrie, 09:00, pe Faleza Tulcea, la pontonul din dreptul AJOFM, reper – Hotel Delta. La ora 10:00, facem un instructaj, încălzirea înainte de plecare și pornim în tură. În fiecare zi ajungem împreună la locul de campare și plecăm grupat mai departe în ziua următoare.
Q3 - Aveți o listă cu recomandări de echipament pentru participanți?
Da, recomandările noastre sunt disponibile aici.
Q4 - De unde procurăm rezervele de apa pentru traseu?
De la membrii echipei Rowmania. Apa este asigurată de AQUA Carpatica.
Q5 - Locurile pentru servirea mesei și procurarea alimentelor sunt stabilite?
Alimentele trebuie procurate din Tulcea pentru că pe traseu nu avem de unde. Micul dejun și cina se iau în zona de campare. Însă la ora prânzului ne vom afla în mișcare, așa că recomandăm să aveți în rucsacul pe care îl luați in barcă un pachet cu mâncare.
Q6 - Bagajele suplimentare pot fi transportate cu o barcă ce însotește convoiul?
Da, câte un bagaj de persoană (cort, sac de dormit, etc – bagaje mari). Lucrurile esențiale le țineți la voi, de preferat într-un rucsac rezistent la apă.
Q7 - În locurile de staționare se pot cumpăra alimente?
Nu. Vezi Q5.
Q8 - Putem încărca bateriile telefoanelor mobile în locurile de staționare?
În locurile de staționare nu există surse de curent, de preferat este ca fiecare persoană să aibă propriile baterii externe.
Q9 - În Mila 23 campăm? Unde?
Da, campăm în natură. Mai multe detalii aici.
Q10 - La întoarcere de la Mila 23, cei care vin cu ambarcațiuni proprii efectuează transportul cu vaporul?
La întoarcerea de la Mila 23 înapoi la Tulcea, cei care vin cu ambarcațiunile proprii pot efectua transfer cu vaporul. Detalii privind opțiunile aici.
Q11 - Unde se poate campa în Tulcea?
Variante de cazare și campare la Tulcea sunt disponibile aici.
Q12 - Dacă venim cu mașina în Tulcea, unde putem lăsa mașinile parcate până la întoarcere?
În parcarea cu plata de la fosta Casă a Sindicatelor sau în parcările din dreptul Gării CFR și Autogării.
Punem la dispoziția participanților:
- stabilirea itinerarului, ghid
- organizare locuri de staționare și campare
- condiții de siguranță sanitară
- asistență cu barca rapidă pe întreaga durată a caravanei
- posibilitatea de a transporta cortul și bagajele mari
- apa pentru băut
Nu sunt incluse, dar necesare:
- transportul până la Tulcea
- cazarea la Tulcea
- gustările și mesele din timpul turei
- taxa de acces în Rezervația Biosfera Delta Dunarii (se poate achita online aici sau la automatele din sediul ARBDD)
- eventuale taxe de campare
- echipament complet de vâslit format din vestă de salvare, caiac/canoe/ pagaie
- echipament complet de camping (cort, saltea, sac de dormit)
- protecție solară, protecție anti țânțari
- transportul de la Mila 23 la Tulcea
Program
ZIUA 1 | Marți, 6 septembrie |
---|---|
9:00 | Adunarea participanților la Caravana Apele Unite (Faleza Tulcea, pontonul din dreptul AJOFM, reper – Hotel Delta) |
10:00 | Instructaj / îmbarcare / Plecare în caravană |
18:00 | Campare în natură (Baza 1), cină, ședință tehnică |
Ziua 2 | Miercuri, 7 septembrie |
---|---|
08:00 | Mic dejun |
10:00 | Plecare în caravană |
12:30 | Pauză de prânz |
16:00 | Campare în natură (Baza 2), cină, ședință tehnică |
Ziua 3 | Joi, 8 septembrie |
---|---|
08:00 | Mic dejun |
10:00 | Plecare în caravană |
12:30 | Pauză de prânz |
16:00 | Campare în natură (Baza 3) Vizitare sat Mila 23 |
17:00 | Prezentarea planurilor Muzeului Ivan Patzaichin și vernisajul Expoziției foto “Oamenii Deltei”, de Dragoș Lumpan |
19:00 | Cină |
Ziua 4 | Vineri, 9 septembrie |
---|---|
07:00 | Mic dejun |
13:00 | START Ivan Patzaichin FEST – Rowmania (la Tulcea) |
Au mai rămas:
Tura de canotci și caiace face parte din Campania Apele Unite ale României, un proiect inițiat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României și cu sprijinul Kaufland România. #implicareafacediferența
Caravana Apele Unite beneficiază de sprijinul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării și al Administrației Naționale Apele Române. Necesarul de apă pe traseu este asigurat de Aqua Carpatica.