#prietencuIVAN – Mani Gutău și URMA îndrăgostiți de festivalul lui Ivan din 2013

Pe 5 septembrie 2022, de la 19:30, Mani Gutău, prieten apropiat de-al lui Ivan și al festivalului, împreună cu URMA, deschid prima ediție Ivan Patzaichin FEST, în companie de drone și lumini.

O prietenie cu istorie începută în 2013, când URMA a fost invitată să susțină un concert în cadrul festivalului Rowmania FEST, organizat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, la Tulcea.

Mani spre scena Rock’n’Row în 2013 cu caiacul.

În vara lui 2013, fiind pasionat de kayak și din respect pentru cel mai iubit dintre dunăreni, Mani Gutău hotărăște împreună cu Radu Dumitrescu, fotograful formației URMA, să se deplaseze spre concert pe apele Dunării, alăturându-se participanților celui mai lung turneu destinat ambarcațiunilor fără motor din lume, Tour International Danubien.

După o călătorie de aproape 600 de kilometri pe ape, Mani și Radu ajung cu bine la Sfântu Gheorghe, pe plaja Mării Negre.

„Când am pornit Festivalul, acum trei ani, și ne-am gândit să asociem vâslitul cu muzica, nu ne-am imaginat că vom avea artiști care vor concerta după ce vor ajunge la Tulcea pe Dunăre. Ei bine, noii noștri prieteni de la Urma chiar asta vor face! Îi invidiez și abia aștept să îi ascult în Festival.” a spus Ivan în 2013

În ultimii ani, URMA a fost o prezență constantă a evenimentelor Rowmania.

În 2018 a susținut un concert pe o scenă amplasată integral pe apă, în fața Bibliotecii Naționale, în cadrul Dâmbovița Delivery, o invitație a Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23 pentru „transformarea râului într-un spațiu public vibrant în care oamenii se bucură de apă, de faună și floră și de comunitatea din jurul lui.”

De-a lungul anilor, Mani a fost prezent pe ape, în kayak, la numeroase întâlniri oferite de Ivan și echipa sa, în cadrul evenimentelor Rowmania și Apele Unite ale României. Aici sunt disponibile imagini surprinse de Mani în timpul primei Caravane Apele Unite ale României, condusă de Ivan, iar aici de la a doua, făcută în cinstea lui.

În 2021, Mani a participat la Caravana Apele Unite ale României, pe care a documentat-o cu măiestrie și la finalul căreia a pregătit un performance, împreună cu colegii de pagaie, în cinstea lui IVAN.

Să ne revedem cu bine pe 5 septembrie, pe Faleza din Tulcea, într-un spectacol in memoriam Ivan Patzaichin, susținut de URMA în acompaniament de drone și lumini și cu zâmbetul lui Ivan aproape.

Festivalul este organizat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, împreună cu Primăria Municipiului TulceaConsiliul Județean Tulcea și Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.

Sponsor principal: Kaufland România.

Festivalul beneficiază și de sprijinul AQUA CarpaticaFundația Bosch Romania și al partenerilor Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23: Administrația Rezervației Biosferei Delta DunăriiInstitutul de Cercetări Eco-Muzeale TulceaDC CommunicationInstitutul Liszt din BucureștiGreen VillageDeltaicaIvan PescarSucursala Regională de Căi Ferate ConstanțaApele Române.

Parteneri media: Agerpres, București FM, Citatepedia, Cronica Română, Guerrilla FM, Igloo Media, IQads, Smark, Modernism.ro, Munteanu, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio Constanța, Radio Delta, Revista Zeppelin, Știri ONG, Urban.ro