Lansarea rețelei naționale Călăuzele Apelor

6 octombrie 2021

Sâmbătă, pe 2 octombrie, la Sulina, Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 a lansat rețeaua Călăuzele Apelor, clubul copiilor care au construit cu mâinile lor câte o canotcă sub îndrumarea marangozului echipei Rowmania, Viorel Gheorghe. Copiii își propun să contribuie, prin colaborare și schimb de experiențe cu alți copiii din rețeaua națională, la dezvoltarea locală care valorifică moștenirea naturală și culturală a comunităților.

Proiectul include o puternică latură de educaţie non-formală, cu acoperire națională, și a fost lansat în Delta Dunării, unde se află cele mai multe ambarcațiuni realizate de copii. La evenimentul de lansare a diviziei locale, Călăuzele Deltei, au participat 45 copiii din Chilia Veche, Sfântu Gheorghe și Sulina, alături de profesori, autorități locale și reprezentanți ai comunităților din cele trei localități.

Evenimentul reprezintă o primă întâlnire dintr-o serie prin care Asociația își propune să coaguleze, la nivel național, o rețea de copii – călăuze care vor să protejeze și să valorifice creativ apele ca parte din patrimoniul natural și cultural al României și ca resursă pentru dezvoltare.

„Am pornit rețeaua Călăuzelor Apelor din dorința de a-i atrage pe copii mai aproape de ape, de a-i face să înțeleagă că apa reprezintă o resursă naturală și culturală pe care au primit-o pentru a avea grija de ea și pentru a o folosi în beneficiul propriu și al comunității, în egală măsură. Pe termen lung, ei vor avea ocazia să dobândească abilități noi, utile pentru creșterea personală şi pentru a putea contribui la bunăstarea comună prin activități prietenoase cu natura și mediul, care valorifică specificul local: gastronomie, turism cultural, ecoturism, meșteșuguri și design, activități agricole.”

Teodor Frolu, vicepreședintele Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23

Copiii au aflat ce înseamnă să fii o călăuză a apelor, cu beneficii și responsabilități și au primit medalii, ca o recunoaștere a calității lor de călăuze. Activitățile propuse pentru rețeaua națională urmăresc să-i încurajeze să devină proactivi pentru găsirea de rezolvări la probleme, implicarea și cooperarea pentru o misiune comună în comunitate. Micile călăuze au luat parte și la o demonstrație de tur ghidat în Sulina, susținut de Denis Atanase, elev al Liceului Teoretic „Jean Bart” Sulina. Pornind de la exemplul de tur ghidat al peisajului local susținut de Denis, copiii au primit o temă de proiect ca, până la următoarea întâlnire a călăuzelor, să definească câte un traseu de turism cultural și natural în localitățile de care aparțin.

Copiii și-au propus ca împreună să caute soluții și să acționeze pentru protecția și promovarea valorilor Deltei, naturale și culturale, să încurajeze turiștii dornici să descopere Delta Dunării cu grijă față de mediu și viețuitoare, cu interes față de bogățiile culturale și să privească experiența ca pe un prilej de mișcare în aer liber.

Din rețeaua Călăuzele Apelor fac parte și copiii din Drobeta Turnu Severin, Eșelnița, Piscu, care au construit cu Viorel Gheorghe, între 2018 și 2021, câte o ambarcațiune din lemn, cu vâsle, care poartă numele localității lor. În 2022, Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 își propune organizarea unei prime întâlniri a Călăuzelor Apelor la nivel național.

Proiectul Călăuzele Apelor face parte din campania națională Apele Unite ale României și este organizat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, cu sprijinul: Primăria Tulcea, Asociația Descoperă Sulina, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Kaufland România, Aqua Carpatica, BCR, Bosch România, Decathlon România, Green Village Resort și TRC Trans.

Mai multe informații despre rețeaua Călăuzele Apelor vor fi publicate pe www.rowmania.ro.

Săptămâna europeană a dezvoltării durabile se sărbătorește pe Dâmbovița

16 septembrie 2021

România intră în acest weekend, la fel ca toată Europa, în Săptămâna europeană a dezvoltării durabile, prilej de a marca importanța principiilor dezvoltării durabile prin dezbateri, activități educaționale și de celebrare. În București, în perioada 17 – 23 septembrie, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, în parteneriat cu Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, organizează o serie de evenimente care aduc în atenția publicului complexitatea acestor tematici și subliniază impactul educației în atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

 

 

Pe Dâmbovița și pe malul său, în zona în care se află Comunitatea creativă Nod Makerspace (zona Industria Bumbacului – Timpuri Noi, Splaiul Unirii 160), vor fi organizate, de vineri până duminică, în colaborare cu evenimentul #DâmbovițaDelivery și cu Nod Makerspace, plimbări pe apă cu canotca și cu SUP, ateliere de construcție de machete de bărci, proiecții de filme educaționale și jocuri la Pavilionul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, o consultare publică privind rolul râului într-o comunitate, dezbaterea în aer liber „Dâmbovița Smart River. Râul în oraş” și vizite la expozanții prezenți în spațiu în cadrul activării Street Delivery – componenta de pe Dâmbovița.

Începând de sâmbătă, publicul va putea interacționa cu o instalație artistică ce va oferi informații despre Obiectivele pentru Dezvoltare Durabilă, și care va continua să funcționeze, după eveniment, în incinta Nod Makerspace, oferind periodic noutăți membrilor comunității și înregistrând, totodată, interesul acestora pentru anumite domenii. Instalația valorizează rolul artei ca formă de cunoaștere, de culegere și de exprimare a spiritului epocii, a zeitgeist-ului.

Luni, pe 20 septembrie, vor avea loc declarații de presă ale Consilierului de stat, László Borbély (Coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă) și Eduard Novak (Ministrul Tineretului și Sportului). De la ora 12:30, va avea loc o conferință pe tema educației pentru dezvoltare durabilă, cu participarea dlui László Borbély, a dlui Eduard Novak, a unor reprezentanți ai Ministerului Educației, Primăriei Capitalei și ai unor proiecte circumscrise dezvoltării durabile. În cadrul conferinței, vor fi organizate ateliere de economie circulară, educație pentru adulți și educație pentru prevenirea risipei alimentare.

De sâmbătă, 18 sept, până miercuri, 22 sept, vor avea loc tururi ghidate în comunitatea de antreprenoriat în industrii creative Nod Makerspace.

Link pentru înscrierea la conferința „Educație pentru dezvoltare durabilă”: https://forms.gle/DiTXXosAeCJfcs1o8

Link pentru programarea de tururi ghidate: https://www.cognitoforms.com/NodMakerspaceSRL/programeazăunturdesearălanod

Lansarea la apă a canotcii realizate de copiii din Chilia Veche

 

Miercuri, 18 august, ora 10:00, în Chilia Veche, la Pontoane pe Tătaru, va fi lansată la apă canotca pe care au construit-o 20 de elevi de la Școala Gimnazială Chilia Veche, în contextul atelierului educațional Apele Unite ale României – vâslim pentru comunități durabile.

Copiii din Chilia Veche au lucrat timp de trei săptămâni, sub îndrumarea lui Viorel Gheorghe, meșterul marangoz al Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23, construind cu mâinile lor o barcă din lemn pentru 2 persoane, care va rămâne în proprietatea comunității Chilia Veche.

Ei au executat absolut toate etapele construcției, de la planuri, până la finisaj și lansarea la apă, având prilejul să descopere legătura dintre realizarea bărcii și cunoștințele și abilitățile dobândite în școală, la orele de matematică, fizică, geografie, chimie, istorie, ecologie, educație socială. În plus, au învățat lucruri interesante despre meșteșugul construirii bărcilor (marangozeria), au descoperit importanța apelor pentru dezvoltarea așezărilor umane și în construirea identităților locale. Au aflat cum se pot folosi de natură și resurse, fără să le risipească, și care sunt principalele principii ale dezvoltării durabile.

Asocierea elementelor teoretice cu practicalitatea disciplinelor studiate în școală face parte din conceptul atelierului educațional, acela de „învățare cu sens”.

Atelierul a început cu familiarizarea cu instrumentarul și planurile de lucru; ucenicii-marangozi au făcut măsurători și scalări, s-au ocupat de trasarea liniilor și tăierea plăcilor din lemn, au șlefuit componentele canotcii, le-au lipit, lăcuit, finisat și vopsit. În ultimele două săptămâni ale atelierului, la cererea copiilor, programul de lucru zilnic s-a dublat.

Atelierul Apele Unite ale României – vâslim pentru comunități durabile face parte dintr-un program de educație integrată adresat elevilor de gimnaziu, dezvoltat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în contextul proiectului „Apele Unite ale României – democratizarea accesului la apă”.

Organizatorii mulțumesc Asociației Împreună pentru Chilia Veche, care a susținut realizarea atelierului și evenimentul de lansare la apă a canotcii.

https://www.facebook.com/RowmaniaPatzaichin; https://www.facebook.com/departamentulpentrudezvoltaredurabila ; https://www.facebook.com/groups/apeleunitealeromaniei1; https://www.facebook.com/atelierulmobil

Lucrăm împreună pentru o Europă verde și incluzivă.

Proiect derulat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Fundația Dala, Asociația miniMASS, Asociația Unda Verde, Apele Române, Asociația Comunelor din România ACOR, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.

FOTO: Atelierul Apele Unite ale României – Chilia Veche, 2021 #1