Un proiect prin care elevii din Delta Dunării își explorează propriile comunități și deprind comportamente responsabile față de mediu.
Proiectul inițiat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 și gestionat împreună cu Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Geografie, Inspectoratul Școlar Județean Tulcea, Școala Gimnazială din Crișan și Asociația pentru Promovarea Educației Deschise, este finanțat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și se derulează în șase localități din județul Tulcea:
Copiii, îndrumați de profesorii din propriile școli, și-au explorat locurile natale și natura din împrejurimi, au căutat date monografice despre acestea, au învățat cum să documenteze și să verifice informațiile, și-au organizat echipele, și-au ales liderii, au proiectat împreună cu profesorii activități interesante și le-au experimentat în clase și în aer liber.
Au aflat ce înseamnă să fii autor, să verifici sursele de unde îți iei informația și cum se lucrează în echipă.
Și-au intervievat părinții, bunicii și alți consăteni cu multă experiență, au experimentat ce înseamnă să fii „cetățean” interacționând cu autoritățile publice locale, au desenat, au scris, au cântat, s-au jucat, au fost în tabere unde au dormit la cort și au făcut schimb de experiență cu ceilalți elevi din proiect.
Apoi, au pus la un loc ce li s-a părut mai interesant despre comunitățile lor. Acestea sunt eco-monografiile; de și pentru copii.
CONTEXTUL PROIECTULUI
Sub îndrumarea profesorilor din școlile lor și cu ajutorul echipei de proiect, cca 175 elevi din Deltă își vor realiza eco-monografia propriei localități, într-un efort de pionierat, prin care ne propunem să readucem în atenția comunității școlare la nivel național importanța unui demers activ de cunoaștere a patrimoniului natural și cultural al unui loc.
În urma proiectului, își vor cunoaște mai bine localitatea, vor fi mai mândri de ea, vor deveni mai atenți la problemele de mediu și vor învăța să fie mai responsabili. Alături de profesori, copiii vor deveni autori de resurse educaționale deschise.
Pe lângă activitățile de documentare și de înțelegere a mediului prin învățare și explorare, elevii vor avea prilejul să participe la drumeții pentru cunoașterea reciprocă a localităților din proiect, în timpul vacanței de vară (iunie – iulie 2025). Menționăm, de asemenea, că eco-monografiile vor fi prezentate publicului în timpul Festivalului Ivan Patzaichin, care va avea loc în perioada 29 – 31 august 2025, la Tulcea.

ASPECTE DE MEDIU
Poluarea aerului
Poluarea apelor
Tăierea ilegală a pădurilor
Poluarea cauzată de deșeuri
Gestionarea deșeurilor, reciclare, colectare selectivă
Exploatarea și epuizarea resurselor
Resurse naturale regenerabile, energie verde
Arii naturale protejate
Agricultură intensivă și impactul asupra mediului
Industrializare excesivă și efecte
Biodiversitate
Schimbări climatice, dezastre naturale
Gaze cu efect de seră
Transport cu emisii scăzute
Eficiență energetică a clădirilor
Drepturi și obligații de mediu
Eco-monografii; de și pentru copii este un proiect inițiat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai (Facultatea de Geografie), Inspectoratul Școlar Județean Tulcea, Asociația pentru Educație Deschisă (APED) și Școala Gimnazială Crișan.
Proiectul, derulat în perioada septembrie 2024 – decembrie 2025, este finanțat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, din Fondul pentru Mediu, în cadrul Programului vizând educația și conștientizarea publicului privind protecția mediului.
Beneficiarii proiectului sunt 175 de copii și profesorii coordonatori ai acestora, provenind din șase școli din Delta Dunării: C.A. Rosetti, Chilia Veche, Crișan, Sulina (Liceul Jean Bart), Sfântu Gheorghe și Sarichioi.
